Te-ai trezit de dimineata, sau poate ai avut o noaptea prea lunga (din mai multe motive tehnice, fizice sau psihice) si ai sarit peste micul dejun. Faci obisnuitul si poate deja prea banal obicei de a porni computerul…RDS connection…yahoo messenger…5 new e-mails…Xennee, Yucru, send you an request on hi5…..new comment on your photo…add…check…reply…Ai terminat si cu conturile de impartit poze si de raspuns mesajelor. Frumos si dragut din partea ta. Ce urmeaza? clar…yahoo messenger…dar inainte sa nu uiti sa pornesti winampul:).
Pana aici totul frumos si linistit! O simpla zi din viata multora dintre noi!
Acuma insa vine nebunia care mi-a venit acuma in minte ascultand aceasta piesa. Cum ar arata o zi cand ne-am trezi, punem niste muzica, dansezi prin casa, mananci in fuga, cauti in telefon un prieten pe care de mult nu l-ai sunat si ai vorbit cu el. E usor sa iti faci prieteni noi, dar e greu sa ii regasesti pe cei vechi. Iesi afara, zambeste la lume, trimite 10 mesaje de dimineata (asta daca ai credit clar:) ) de buna dimineata, cumpara un pachet de bomboane cu tine, imparte-le celor cu care esti poate in birou sau poate in sala de clasa, daruieste o floare cuiva.
Stii care va fi uimirea lor “Esti nebun? Ce s-a intamplat cu tine?” si vor incepe sa rada. Si ce e mai frumos decat sa vezi pe cineva zambind, simtindu-se bine din cauza ta.
That make you crazy. Be crazy. Fii nebun o zi.
Da, azi m-am trezit mai tarziu cu 20 de minute dar am fost mai nebun, am mers in pijama la masa, am pus muzica tare la mine in camera, am cantat in birou si 3 colege au inceput sa cante cu mine, ce urmeaza?:))
This will be a crazy day!
Poate nu vei asculta piesa ca ti se va parea cunoscuta dar pe mine unul piesa aceasta azi m-a miscat putin de pe scaun.
A trebuit un dans sa imi dau seama ce inseamna East to West. A trebuit o saptamana sa imi dau seama ca oamenii mor de foame, copii traiesc in mizerie si inca mai exista oameni care jertfesc, sufera ca sa ii faca pe altii sa zambeasca. Mi-a trebuit 19 ani ca sa ajung noaptea in mare sub cerul instelat cu niste oameni magnifici. Mi-a trebuit 19 ore cu trenul ca sa imi dau seama ca trebuie sa imi controlez “iesirile”.
From East to West au venit ei ca sa ii ajute pe cei in mizerie, sa puna un zambet pe buzele picilor, sa ajute la alinarea durerii, sa ajunga la politie ca sa isi dea seama de puterea lui Dumnezeu, sa stea in caldura infernala pentru a asculta fiecare durere, fiecare minte bolnava, fiecare suferinta acumulata pana acum.
From East to West au venit cei care au ajutat la construirea zidurilor, la pregatirea unui templu, la pregatirea unui centru de binefacere pentru comunitatea tigano-turco. Condusi de pasiunea pentru oameni, de dorinta de slujire pentru Dumnezeu si de o inima mare si larga au ajuns sa ridice zidurile, sa toarne coloanele si la final sa termine cu “pana de Craciun trebuie sa mai venim inca o data pentru ca lucrarea noastra nu s-a terminat aici”.
Datorita unei familii au fost toate acestea posibile, datorita unei viziuni, datorita unui vis trimis de Dumnezeu. Datorita unui om magnific prin care Dumnezeu si acuma lucreaza in aceea comunitate unde altii merg sa isi petreaca vacanta pe plaja, la mare, la soare, intre oameni normali si simplii. Altii care isi traiesc mizeria in aceea comunitate nu au reusit sa iasa mai mult de 10 metrii din afara curtii, sa vada marea, sa vada plaja, sa vada oamenii zambind.
Mi s-a rupt inima cand ma uitam in ochii micutilor bucurosi de niste banale baloane de sapun, de niste baloane umplute de aer. Zambeau de la o ureche la alta cand ii tineai in brate, cand dansai cu ei. Baiatul in carucior plangea de fericire (cred ca a fost primul lui zambet de fericire), il chema Ciprian si zambea. Atat am stiut de el atunci, dar parca si acum imi aduc aminte de bataile din palme ale lui, de lacrimile din ochi, si de zambetul care ni-l arata.
Acei oameni au nevoie de zambet, de fericire, de cineva care sa ii tina in brate, de cineva care sa le asculte durerea si povara. Au nevoie sa fie intelesi si ajutati. Pot si singuri dar sunt slabi pentru a face primul pas.
A fost nevoie de o saptamana sa ne dam seama 6 tineri ca in Mangalia este mult de lucru, a fost nevoie de o saptamana petrecuta in jurul a unor straini sa ne dam seama ca e comunitatea noastra, e tara noastra…trebuie sa fie proiectul nostru. Secerisul e mare, lucrarea e mare, oamenii sunt flamanzi si asteapta sa fei hraniti, sa fie invatati cum sa se hraneasca. Tanjesc dupa dragoste, dupa invatare, dupa o imbratisare. A fost nevoie de o piesa sa imi dau seama ca trebuie cu totul “with everything” sa il urmez pe El si sa il laud cu tot ce am.
A fost nevoie de un dans sa imi dau seama ca ranile din mainile intinse pe cruce acopera pamantul intreg de la Est catre West.
Am ajuns in societatea noastra sa facem exact ca si acesti oameni din videoclip. Sa fugim si sa fugim fara sa stim unde vrem sa ajungem. Ne calcam in picioare pe noi, ne calcam in picioare prioritatile. Fugim printre masini si stalpi. Pana intr-un final cand ajungem la o valiza. Oamenii pariaza pe noi si suntem marionete. Fugim legati la ochi si maini. Am ajuns ca societatea si presa sa ne manuiasca exact ca pe niste marionete voodoo. Si pana la urma ce facem noi?
Cat adevar are aceasta piesa in ea. Daca privim mai bine 100% ne gasim fiecare dintre noi acolo!
Cravata il strangea…cheile din buzunar il deranjau…pantofii s-au murdarit de praful de sub masa…foilea toate ii erau adunate in fata, iar pixul facea si el pauze de scris. O masa ovala era granita dintre el si restul colegilor. Seful mare preia cuvantul: “Dragii mei, de azi intr-o saptamana aveti targetul 10.000. Nu stiu cum veti face, cum veti reusi sa il indepliniti dar cineva il va face si va primi o surpiza. Nu ma intereseaza metodele si caile pe care le faceti, atata timp cat nu afecteaza firma mea si partenerii vostrii. Daca vreti lucrati impreuna sau singuri, daca lucrati noaptea sau ziua, luati bani imprumut sau din banii vostrii, dar acesta este targetul. Cine nu va veni cu un plan pus la bataie de a atinge targetul va fi scos din aceasta masa, va fi scos de la etajul nostru si mutat la programatori. Puteti incepe de pe acum. Va multumesc. “ Eroul nostru se uita la ceas si fuge repede catre birou. Ideile parca incep sa il loveasca din dreapta si din stanga, deschide usa si geamul sa se faca curent, dar mai degraba sa se ordoneze ideile. Incetu cu incetu planul ia o amploare, are un inceput un cuprins si un final. “Inceputul acesta trebuie lucrat putin, nu-mi place cum arata. Vreau o prezentare de moda mare!” A doua zi s-a finalizat si inceputul. “Bine,bine. Am inceputul cu o prezentare de moda, dar cu ce ii intretin pe oameni? Cum fac cuprinsul sa fie la nivelul asteptarilor lor? Offf…!” Suna telefonul dar nu raspunde, e un target pe care trebuie sa il atinga si deadline-ul este peste o saptamana. “Nu pot lucra in asemenea conditii” .Exact acum ii vin in minte “Corect, cuprinsul va fi intretinut de doi stand-up comici si o diva ” iar marele final ii curge deja prin cap “Vreau o bomba, una si mai mare decat la Hiroshima…sa fie afara si sa fie de culoarea verde cu mov….daaa….si copii sa fie imbracati toti in mov cu o umbrela verde…va fi atata mov si verde pana isi vor da seama TEMA….dupa bomba mare va incepe el sa cante de pe un acoperis balangandu-si picioarele goale”.
Trece saptamana si s-a apucat de lucru, i-a prezentat sefului si a fost ales el. “Perfect” zice seful, “Si acum? Cum voi face?” ramane el uimit. “Am fost ales, dar nu credeam ca voi fi ales sa ating acest target” Trec zilele si noptile, saptamanile si uite aici la eveniment. Totul bine si frumos. Marele Finale a avut loc. El a cantat bine de pe acoperis. Movul si Verdele si-au atins tema scotiana. Toti sunt fericiti. Se intalnesc a doua zi pentru un feed-back, stau si analizeaza cate persoane au venit. 10.564. Toti sunt iarasi fericiti. El e mandru de el. Se incheie discutia si toti ies afara. Insa el era suparat dintr-o stare mai de dinainte. Seful vine din urma si il ia pe dupa umar “Si surpriza mea pentru tine este ca …data viitoare vreau 15.000.Multumesc”
Cam asta ar fi povestea unuia dintre cei mai multi “angajati” care ating un target. Ajung sa isi bata capul cu toate detaliile, isi bate capul cu toti ingustii si “Giga contra” si ajunge la ce s-a dorit. Dar marea prostie din majoritatea firmelor este lipsa de(more…)
Da, un post care mi-a starnit curiozitatea si am fost curios ce se vorbeste despre “puterea de a-ti alege drumul”. Cea mai satisfacatoare cautare a fost de laIssabelle Iacob care este director general al Help Net Farma SA care zice cam asa:
Mă gândesc la putere nu ca la un titlu, ci ca la un lucru personal, strâns legat de fiecare. Marile personalităţi, când intră într-o încăpere, fac ca lucrurile să se schimbe, energia devine pozitivă, carisma lor influenţează întreaga audienţă. Văd mai degrabă puterea ca pe abilitatea de a-ţi hrăni încrederea şi de a-ţi cunoaşte punctele forte. Sigur, cu toţii aspirăm către un ţel, avem un ideal. Mai dificil e să ne angajăm pe această cale şi să ne dezvoltăm pas cu pas. Armonia nu se instalează de la sine, ci trebuie cucerită. Este important să-ţi găseşti vocaţia, să cauţi în direcţia potrivită pentru tine şi să nu faci eforturi pentru a fi cineva care nu eşti de fapt. Puterea înseamnă şi să ştii să spui „nu“, să aştepţi oportunităţile pe care să le simţi dedicate ţie.
Cand toti ajungem la un drum in care trebuie sa ai destula putere in a-ti alege drumul, normal ca fiind inca “incepator in viata” apleci urechea in dreapta si in stanga ascultand sfaturile parintilor (care se face ca ei stiu viata mai bine ca oricine si in multe cazuri se ajung la vorbele lor), sfaturile prietenilor (care iti doresc binele si iti arata o cale usoara si simpla), sfaturile “pescarilor dezamagiti” (care cred intr-o momeala cu care au prins ei un “peste” si raman tot pe “momeala” aceea ca siguranta de a prinde peste e mare-gresit. Vremurile se schimba, modalitatile se schimba, tehnicile se schimba, “pestii” se emancipeaza, “momelile” se schimba), sfaturile spirituale, sfaturile scolare, etc. Si ajungem ca din toate astea sa luam ceea ce credem noi ca e bine si sunt cazuri in care nu ne asemanam in ce vrem sa facem, de ce? pentru ca am ascultat atatea sfaturi. Normal ca exista si altii care se arunca in mare si vor sa o treaca inotand-o fara nici un antrenament-majoritatea acestor cazuri se vor ineca sau datorita unui “val” vor ajunge inapoi pe mal-tradus-li se mai da inca o sansa.
Cred ca in primul rand trebuie sa stii unde vrei sa ajungi, ce vrei sa faci incontinuare. Pana la urma facultatea nu iti da multe oportunitati, e doar un minuscul ajutor in viata care in multe cazuri se poate ba cu el, ba fara el. Nu vreau sa intru acum in tema facultatii ca si un ajutor in viata(poate cu o alta ocazie).
Primii pasi, cred eu, pentru a avea puterea de a-ti alege drumul, e in felul urmator:
1.Viseaza-ai tot dreptul sa ai vise mari, sa ai planuri mari.
2.Sa stii unde vrei sa ajungi si ce vrei sa faci- sa nu ajungi la un moment dat ca si Alice in Tara Minunilor care ajunge sa intrebe pisica de Cheshire in ce directie sa o ia si primeste un raspuns plin de adevaruri: „It doesn’t matter which way you go, if you don’t care where you want to get to“.
3.Risca-risca in viata, fii tupeist si risca pentru a ajunge cineva, sau sa faci ceva.
4.Crede-crede in puterea lui Dumnezeu, in planul Lui pentru tine. Dar e important sa crezi si tu in tine.
5.Traieste fiecare zi ca si cum ar fi ultima-sa nu iti para rau niciodata dupa ziua care a trecut.
Normal ca ce am scris eu mai sus nu sunt ajutoare in viata, nu e reteta succesului(nici nu cred ca exista o reteta a succesului). Nici macar nu cred ca poate te va ajuta pe tine, cel care le citesti si poate razi la ele sau te gandesti serios. Crezi, nu crezi, e problema ta pana la urma daca vrei sau nu!
Iar in final as putea adauga, ca pentru a ajunge sa faci toate aceste lucruri, ce le-am enumerat eu mai sus, trebuie sa ai putere de a-ti alege drumul.
Pentru acest post am ales piesa celor de la Linkin PArk cu Busta Rhymes-We made it
Pe cand stateam in camera mea si ascultam niste muzica prin player dau de o piesa “Addicted”. Pana aici nimic nou si interesant. Dar mi-a venit in gand ideea ca toti am ajuns niste obsedati….ooo da dragul meu si tu cel care citesti aceste randuri esti un obsedat (poate ca nu iti dai seama dar uita-te in ultima saptamana care sunt lucrurile care le-ai facut zilnic). Intrebare: De ce suntem obsedati?
Pai simplu, suntem niste obsedati de toate mizeriile care ne da aceasta societate in care traim! De la minciuni “colorate”, promisiuni “iluminate”, fapte “adevarate”, stiri “miraculoase”, viitor “a-sigur-at” continuand cu examene “contrafacute”, profesori care iau bani de la studenti cu promisiuni de trecere si pana la urma “nu ajung banii…pentru ca elevul e nesimtit” si terminand cu mass-media care a ajuns sa ne converteasca mintile si sufletul si care sa fie o noua religie-religia Mass-media unde toti se inchina acestui zeu! Ok, sa fiu mai concret: am ajuns sa fim obsedati de tot ce e in jurul nostru. Ba chiar mai mult, am ajuns sa fim obsedati de oamenii din jurul nostru, chiar daca noi doar vorbim de persoana aceea “ai vazut ce o facut…nu pot sa cred…da cum a reusit asa ceva…si-a distrus toata viata…si acuma ce va face…mi mila de ea….da oricum e viata ei…faca ce-a vrea” si da, pe langa ce e barfa mai e si o obsedare sa vorbesti de ea incontinuu. Continuam obsesia cu greselile din trecut, ai gresit si ai cazut, esti la pamant, murdar si plin de noroi si te zbati acolo, trece o saptamana si tu inca iti plangi de mila, trece o luna si tu inca analizezi problema, trec deja 3 luni si tu ramai obsedat de intrebari de genu “cum am reusit sa cad? De ce eu? Viata mea va fi la fel?” si obsesia deja s-a tatuat pe sufletul tau. Sa zic o obsesie mai cotidiana? Uite aici, muzica. Eu personal am observat ca sunt obsedat de muzica(si nu mi rusine sa o spun, da sunt obsedat caci o ascult zilnic, ba la televizor, ba la radio, ba la mp3player, ba la computer, etc) dar mai grav e de acei tineri care se regasesc in versurile(aici imi iau permisiunea de a fi subiectiv) acelea si traiesc zilnic cu piesa aceea, ajungand sa traiasca apoi speranta si povestea ba mai mult, frustrarea idolilor lor si devin obsedati nu de muzica ci de persoana care o canta. Obsedat de la muzica pana la un cantaret caruia nu ii pasa deloc de tine(nu e mult drumul),ajungi sa ii cumperi muzica sau sa o downloadezi-si devii cel mai bun fan prieten al lui (el nu te cunoaste, dar te iubeste si tot ce face o face pentru tine. Nu vi se pare cunoscute cuvintele acestea?). Acum poate vei zice “da mha roby, da de ce ma iei tu pe mine la rost ca pana la urma si tu asculti muzica non-stop,citesti stirile si esti la zi cu tot ce se intampla? Ce treaba ai tu cu mine ce ascult si fac? Sunt obsedat/a si da, imi place la nebunie! Daca nu as fi obsedat de ce se intampla in jurul meu, daca nu as fi obsedat de mass-media as fi prostul targului. Si pana la urma ce e rau sa fii obsedat in aceste lucruri?”. Raspuns la aceste intrebari nu am dar parerea mea e ca nu e bine (stiu ca parerea mea nu conteaza dar am libera parere de scris un post asa cum si tu ai libera postare unui comment)Ce sa mai zic de obsesia de messenger, hi5, myspace(nu zic nimic ca aici sunt altii specialisti care pot zice). As putea sa fac acuma pe tipul spiritual “cand ai stat ultima oara 4 ore in fata calculatorului si cand ai stat 4 ore in fata Bibliei sau pe genunchi?” da’ nu o fac caci nu sunt si nu pot sa cer sau sa intreb de la cineva un lucru pe care eu nu-l practic.
Sincer sa fiu nu stiu daca e bine sa fii obsedat de ce faci zilnic sau nu, nu stiu daca e bine sa stii toate stirile si sa te documentezi sa fii la zi cu tot ce se intampla, sa asculti zilnic muzica, sa stai zilnic pe mess, sa faci aceleasi lucruri in fiecare zi, fara de care ziua ta nu ar fi implinita.
Citesc randurile ce le-am scris mai sus si ma regasesc in fiecare exemplu si simt ca nu e bine. Poate acuma sunt prea dur si intunecat cu ce am scris mai sus dar cred ca acesta e adevarul. Ca orice problema exista si o rezolvare. Propunerea mea ar fi sa iesi din cotidian, sa iesi din cercul obsesiei pe care l-ai creat zilnic “te trezesti…XYZ….mergi la XYZ…acolo faci/esti/arati/zici XYZ…vii acasa pe strada XYZ….acasa stai/faci/esti/arati XYZ….etc” si sa iti deschizi orizonturile. Sunt atatea lucruri pe care sunt sigur ca nu le cunosti si nu le-ai vazut dar ti frica sa le descoperi sau pur si simplu ti prea comod sa te misti putin. Tu alegi: sa ramai obsedat de toate aceste mizerii zilnice sau sa descoperi lucruri noi si sa te bucuri de ele?
P.S.: Piesa care m-a inspirat P.O.D. -Addicted(daca vi se pare prea dura nu va uitati la video)
Am fost prezent in sala…locul 18 randul XII langa o doamna bine inaintata in varsta, blonda, cu ochelarii de profesoara, analiza fiecare persoana…am ajuns sa fiu tinta ei de analiza…”acest tanar in tricou negru si cu castile la urechi il asteapta pe maestru? si mai are si o sticla de pepsi la jumate in brate? cred ca s-a pierdut…de fapt sunt sigura” poate ii zburau gandurile astea in cap caci si-a intors repede privirile catre alti tineri….in dreapta mea s-a inghesuit o doamna care a venit cu prietena ei la spectacol…si ea tot blonda cu ochelari de profesoara…am avut blestemul de a sta intre doua doamne profesoare…. blonde!
Lumea din sala zumzaia….”ai un loc langa tine” striga chelul din dreapta…”bha nu stiu ca e o poseta, da hai ca facem un loc special pentru tine” zise barbosul cu ochelari din fata….s-au stans luminile…ultimele asezari; s-au facut…intuneric…negru…respiratii…intuneric….tacere…doamnele de langa mine au tacut-in sfarsit….incepe un sunet care nu iti dai seama ce e….curge apa….parca nu se opreste…reflectoarele isi fac simtita prezenta…pe scena apar reflectoarele….un barbat nu foarte inalt…cret…cu o camasa alba si pantaloni negrii…lumea incepe sa aplaude…trage cu coada ochiului asiguranduse ca toata lumea aplauda…si isi continua mersul jocului…mima pe gentlemanul….miscarile erau ample si sigure…barbatul stia ce vrea sa arate…simtea ce vrea publicul sa vada…dorea sa dea mai mult decat miscari si grimase…dorea sa dea sentimente…a continuat cu o scena…au inceput aplauzele…a continuat cu o alta scena…aplauze…scena…aplauzele…momentele si aplauzele….
s-a schimbat…era in tricou negru…statea pe scaun…nu se miscau decat mainile…a dat traire mainilor…mainile parca erau 2 actori antrenati de ani de zile pentru a juca aceste minute…parca erau ca si Isus care s-a pregatit 30 de ani pentru ultimii 3 ani….dreapta si stanga…dreapta aici stia ce face stanga…stanga ura dreapta…
dreapta o lovea..stanga plangea…stanga fugea…dreapta urmarea…stanga a obosit…dreapta a omorato…dreapta era Cain…Cain si-a dat seama ca a gresit…a vrut sa se smulga din trup si sa fuga…nu a putut…a murit si dreapta…a fost blestemata dreapta…
a continuat un dans…a continuat maestrul cu dansul….lumea se regasea in dans…nu-l priveai ca pe un dans oarecare…ca pe un dans in fiecare zi din coltul strazii…era dansul vietii lui…era dansul visului….oamenii din sala s-au regasit in dans…culorile isi aveau efectul…am vazut ca oamenii aceia traiau dansul lui…erau orbiti de dansul si miscarile lui…erau absorbiti de atmosfera…omul traia…transmitea mai mult decat miscari si trairi…transmitea viata…transmitea un drum…o fapta…o vorba…un ceva ce nu multi pot…un artist consacrat…un artist de renume crestin care vorbeste frumos si are un talent miscator…un Dan Puric cum il vedem in ecrane, pe scena si dupa microfon!
…asa ca am luat o decizie…”voi fi mai mare decat el, voi fi mai recunoscut decat el…pentru ca eu il voi face cu un scop mai maret decat entertainmentul publicului…il voi face pentru salvarea lor”…Acuma cei care ati citit aceasta decizie sunt sigur ca va-ti gandit “esti un prost si un naiv Robi…nu vei ajunge niciodata ca si el…nimeni nu te baga pe tine in seama…si pana la urma cine esti tu ca sa te intereseze salvarea oamenilor?” Pentru ca inainte cu cateva zile…intr-o duminica dimineata cineva m-a intrebat “ai luat aceasta decizie de compasiune pentru oameni? ai luat aceasta decizie de a salva pe cei din jurul tau? vrei sa faci o schimbare?” si eu am luat aceasta decizie…cat tine de mine voi face!
Asa-i ca suna ciudat si egoist si nesimtit din partea mea sa iau asemenea decizii?…In societatea de astazi nu poti sa fii altcumva decat ciudat si cu tupeu, dar daca te gandesti ca Moise i-a dat Domnului toiagul lui, Petru i-a dat corabia lui Isus, Zacheu a coborat din dud, Noe i-a dat statutul lui…
….Eu in rest ce am sa ii dau?
Eu vreau sa ii dau “toiagul” meu, sa urce in “corabia” mea si sa faca ce vrea….
hogy gondolkozhatok ezen mikor en csinaltam, mikor faly, mikor en akartam…majd job lesz, ha nem nekem de tudom hogy nekuk job lesz…faly egy kicsit de el kelet csinalnom…el kelet mondani…el kelet meny…ha nem vagyunk egy gondolat ban…ha nem akarunk hogy menjunk edjut elore akor en ki szaltam es hagyom oket hogy menjenek…magam nem birom man…eny volt idajg…majd job lesz…tudom esztet…Te leszel velem, meg veluk es majd vigyazni foksz raljunk es ram…
El kelet hogy mongyam neki is esztet…el kelet hogy mongyam nekuk…el kelet mondani…majd mit csinalok lesz a Te Kezedben…Te csinalad majd a mi kovetkezik…ugy is a Tied minden a mi van es a mi lesz…legyel veluk mindenben a mit majd csinalny fognak…legyen a Te akaratod es hagyad rajuk a Te bolcseseget…
Daca ar fi sa caracterizez ziua de ieri intr-un cuvant ar fi -pasiune…de ce?…Pai sa incepem cu inceputul!
Dupa ce m-am intalnit cu Mircea si Deli pentru a merge sa cumparam materiale pentru decorul pentru festivalul de Drama si Pantomima Ierihon am ajuns sa ne plimbam prin tot orasul, adica intr-un fel ieri a fost un shopping time:).
Am ajuns la sediul alpinistilor din Oradea…nu puteam sa ne credem ochilor ce e acolo…am intrebat pe unul mai profesionist in lucrarile “la inaltime” si Mircea cu Deli i-a explicat ce vreau sa faca…cand am vazut acel om cum a inceput sa le arate ce si cum…a scos frangii pe acolo si toate chestiile sigure…cum si unde….de ce?…pur si simplu vedeam pasiunea acelui om in ochii lui, in mana lui, aceea dragoste in ce face…aceea dragoste de a arata lumii ce vrea el sa faca, sa invete lumea, m-a uimit rau de tot…si cand ne-a zis cat ne costa toate cele trebuincioase dar ne va da 5% reducere….si ieseam cu banii la fix…am fost atata de incantati si de bucurosi…pe un perete zacea un poster de o marime unui copilas de 4 ani cu omul nostru pe el intr-o pestera…un tricou cu “i love apuseni” ne zambea dincolo….costumele si ghiozdanele atarnau cu o frumusete de culoare care te cumprindea pana in maduva oaselor…dar d’na contabila sa fie ea legalista nu ne-a dat reducerea de 5% si ne-a si scos din cumparaturi cateva chestii…ok…contabila era femeia rea in film…dar nu conta, ca noi eram uimiti de pasiunea acestui alpinist…dupa ce am iesit de acolo am fost atata de bucurosi in ce avem…Deli nu a lasat din mana aceea carambina cu scripete toata ziua:)…si arata la toata lumea ce are el…zici ca era pecetluit cu el pe intreaga zi…Mircea era asa de bucuros la finalul zilei ce am reusit sa cumparam si sa facem….Ma uitam la prietenii mei cum erau fericiti, cum inima lor a crescut asa de mare, cum sareau in sus de bucurie,multumiti de acele metale simple pentru altii, de acele suruburi pentru altii, de acele chestii minore pentru unii, dar pentru ei era o realizare…era o binecuvantare…era o minune..era un pas de sacrificare pentru a avea aceea satisfactie de a face ceva…pasiunea lor, dragostea lor misuna peste tot unde mergeau….ma uitam la ei…taceam…nu ziceam nimica…dar ma hraneam cu pasiunea lor, ma hraneam cu aceea dragoste a lor in ce fac…eram impresionat…in acelas timp multumit…dar mai mult de toate…eram mandru de ei…stateam si ma uitam la ei si parca doream sa ma duc la toata lumea sa zic ca acestia sunt prietenii mei…
pentru realizarea acestui festival, pentru organizarea acestui festival este o intreaga echipa fiecare pusa in locul unde pot sa dea ce au cel mai bun…Manu se ocupa cu partea de Media…Sorin il ajuta pe Deli cu cazarea…Beni ne ajuta cand una,cand alta,cand trebuie sa batem un cui,Beni e prezent peste tot…pasiunea care o vad in acesti oameni care cred intr-o lucrare…care sunt responsabili pana la capat in ce fac…care iubesc ce fac…te ridica si pe tine…Tibi care ne ajuta tot timpul,care ne creste intotdeauna speranta cu un strop…cusaturile Alexandrei impreuna cu Ioana toate drepte…promovarile on-line a Corinei…cadourile care se vor pregati pentru participanti de Georgiana…fotografiile facute de echipa lui Emi….afisele care vor fi puse de catre Florina…mancarea Gabrielei ne va salva de la moarte…work-shopurile lui Raul de a ne ridica la un nivel cat mai profesionist in lucrarea care o vom face…echipa de ordine a lui Florin care va face lumea sa se simta cat mai bine…responsabilii pe echipe Florin, Andreea, Roxana, Zizi, Dodi, Oli, Ioana, Ioana(una e str3ngara iar alta e momenciu) Sebi, Florin vor fi langa aceste echipe si le vor ajuta sa se simta cat mai bine la acest festival,sa inteleaga cat mai usor tot programul, Cristina care ii va ajuta in back-stage ca fiecare sa isi cunoasca locul de intrare si iesire, echipa de rugaciune a Cristinei poti sa o simti in fiecare zi, si normal cu relatiile cu publicul unde Ramona va ajuta pe oricine oricand la orice intrebare vor avea, comunicatele de presa ale lui Cosmin, prezentatorii Tatiana si Cristi…toti acesti oameni vor pune suflet si pasiune, vor sacrifica din timpul lor sa vina sa slujeasca oamenilor, sa slujeasca Domnului…sa rupa din timpul lor sa faca ceva fabulos. Ma uit la ei si nu pot decat sa zic “multumesc” pentru ca sunt tineri care vor sa faca aceasta lucrare, fiecare e bun in felul lui, fiecare are un loc special unde este pus, unde poate sa dea maximul din el…un 100% pentru un scop principal-o lauda catre Dumnezeu.
Am vrut sa scriu acest post cu gandul de a scrie ce a fost ieri…dar pasiunea e in fiecare om care pune ceva pentru acest festival m-a uimit, pentru ca fiecare vrea sa faca parte din slujirea. As dori sa va dau un exemplu care ieri m-a ajutat sa vad lucrurile altfel cu atat mai mult decat o vad acuma, care a dat clasa la multa lume…sa vina, sa taie din timpul ei, sa ajute, sa se sacrifice, sa lucreze si pana la urma sa dea si banii ei…multumesc acelei persoane…multumesc tuturor persoanelor care ajuta cu partea financiara…multumesc in numele tuturor care sunt in organizarea festivalului.
In acest festival pe langa aceste piese dramatice puse pe scena, pe langa serile frumoase, pe langa work-shopuri si pe langa frumusetea decorului etse ceva in spate in care doar cei care sunt in spate vor simti…vor simti pasiunea, vor simti dragostea, vor simti stresul, vor simti tot sacrificiul, vor simti satisfactia finala…dar cel mai important e ca il vor simti pe Isus….
Mai demult uram ploaia…pur si simplu nu o suportam…cand vedeam ca incepe sa ploua nu ieseam din casa pana nu se usca pe jos…credeam ca ploaia e un blestem de la Dumnezeu sa stam in casa…sa nu iesim afara…sa nu stam in aerul curat care ne umplea plamanii…sa nu stam in razele soarelui…sa nu stam impreuna.
Dar, am invatat…am invatat sa iubesc acest blestem…acesti stropi de ploaie…aceste lacrimi de Dumnezeu…de fapt o binecuvantare pentru toti….un frumos…o atingere de la Dumnezeu…singurul lucru palpabil…singura mana care ne atinge din ceruri…sfintenia lui Dumnezeu peste obrazul nostru…peste capul nostru…in mainile noastre…ploaia de vara…ploaia din mai…ploaia de toamna…am inceput sa o iubesc…am inceput sa iubesc stropii de ploaie…sa urasc umbrela…sa urasc zidul dintre mine si ceruri…cerurile care ma ating…
Intr-o seara m-am decis…ma plimb…mp3playerul in urechi…o vesta de fas….un salut de “noapte buna…vin intr-o ora” catre mami si m-am indreptat catre nimic…nu stiam unde voi merge sau de ce voi merge…mergeam…piciorul isi urma domeniul locomotor…iar muzica imi ajungea pana in inima iar inima imi batea ritmul prin maini…mainile din buzunar…iar gandul meu zbura catre o lume care era a mea…nu o stia nimeni…nu o vedea nimeni…eram eu in lumea mea…o lume plina de nimic! Iubeam lumea mea de nimic…aveam o atmosfera ba de calm rece ba de stres cald…lipsea ceva?
A aparut…a aparut lipsul…nu credeam ca va aparea…nici eu nu stiam ce lipsea…lipseu stropii…si au aparut…la inceput fiecare strop sfant in lumea asta murdara…stropul e acel lucru sfant…aceea lacrima sfanta care doresti sa te loveasca…nu o meritam in lumea asta pacatoasa…se murdareste stropul…isi pierde divinitatea….DIN CAUZA NOASTRA! NOI O MURDARIM….pacatosiilor din noi….noiii……noooooiii stricam ploaia…ii stricam rostul…ii stricam valoarea…vine pe pamant sa aduca la viata sfantul…sa aduca la viata creaturile pamantului…creaturile din cuvant…dar creatura din mana o strica….MONSTRILOR DE CE STRICATI PLOAIA?…..se chinuie ploaia sa ne iubeasca…noi o stricam…nu o vrem dar ea ne vrea si iese…ne ia casele…ne ia bogatia…ne ia copilul….pentru ca noi o stricam…pentru ca noi nu o vrem cand trebuie sa fim multumitori din ea….
si ploaia continua….ma lovea gingas peste maini…pantalonii mi i-a strapuns…simteam racoarea in inima…o iubea….iubeam fericirea din stropi…..muzica parca isi urma cursul stropilor si nu invers…stropii aveau rolul principal in filmul meu de nimic…in lumea mea plina de nimic….
Am ajuns sa nu ma gandesc la nimic…sa ascult versurile…sa imi iasa pe ochi cuvintele dulci ale stropilor…stropii de ploaie…ploaia plina de stropi…o ploaie meritata pana la urma?…o ploaie care indulceste viata indragostitilor…o ploaie unde el o tine pe ea de mana…se ascunde de tine tu ploaie pana ea nu mai poate si se arunca in tine…si danseaza…paru-i despletit i se lipeste pe fata….picioarele si le dezgoleste si inima baiatului tresare…se tin de mana si sar impreuna…sar sa loveasca impreuna fiecare strop…sa le pecetluiasca iubirea pe veci…sa fie legati de ploaie….si el ii fura mana uda…si o saruta…si ea il imbratiseaza….iar dincolo barbatul sta cu infrigurat cu toate hainele pe el ude pana la piele…barba de 3 luni se uda si ea…cainele se apropie tot mai mult de el emanand o caldura extratesrestra…cartoanele nu isi avea rostul…frunzele strangeau tot mai multi stropi mici care deveneau adevarate acide sulfurice pe pielea lui…”mai este mult?”…gandul lui….nu ii place ploaia pentru ca ii aduce aminte de aceea zi…de ziua divortului…de ziua cand copilul a fost lovit de masina…de ziua cand nevasta l-a parasit…de ziua cand apartamentul i s-a luat…a fost dat afara…a mai ramas cu un portofel de piele gol cu poza familiei…o cauta…o scoate din haina…cel mai aproape lucru de inima lui era fotografia familiei…stropii nu au nici o mila…lovesc si fotografia…se uda…barbatul strange comoara lui la piept…inchide ochii cu gandul ca totul e un vis si maine se va trezi in bratele sotiei…se va mai trezi?
