A trebuit un dans sa imi dau seama ce inseamna East to West. A trebuit o saptamana sa imi dau seama ca oamenii mor de foame, copii traiesc in mizerie si inca mai exista oameni care jertfesc, sufera ca sa ii faca pe altii sa zambeasca. Mi-a trebuit 19 ani ca sa ajung noaptea in mare sub cerul instelat cu niste oameni magnifici. Mi-a trebuit 19 ore cu trenul ca sa imi dau seama ca trebuie sa imi controlez “iesirile”.
From East to West au venit ei ca sa ii ajute pe cei in mizerie, sa puna un zambet pe buzele picilor, sa ajute la alinarea durerii, sa ajunga la politie ca sa isi dea seama de puterea lui Dumnezeu, sa stea in caldura infernala pentru a asculta fiecare durere, fiecare minte bolnava, fiecare suferinta acumulata pana acum.
From East to West au venit cei care au ajutat la construirea zidurilor, la pregatirea unui templu, la pregatirea unui centru de binefacere pentru comunitatea tigano-turco. Condusi de pasiunea pentru oameni, de dorinta de slujire pentru Dumnezeu si de o inima mare si larga au ajuns sa ridice zidurile, sa toarne coloanele si la final sa termine cu “pana de Craciun trebuie sa mai venim inca o data pentru ca lucrarea noastra nu s-a terminat aici”.
Datorita unei familii au fost toate acestea posibile, datorita unei viziuni, datorita unui vis trimis de Dumnezeu. Datorita unui om magnific prin care Dumnezeu si acuma lucreaza in aceea comunitate unde altii merg sa isi petreaca vacanta pe plaja, la mare, la soare, intre oameni normali si simplii. Altii care isi traiesc mizeria in aceea comunitate nu au reusit sa iasa mai mult de 10 metrii din afara curtii, sa vada marea, sa vada plaja, sa vada oamenii zambind.
Mi s-a rupt inima cand ma uitam in ochii micutilor bucurosi de niste banale baloane de sapun, de niste baloane umplute de aer. Zambeau de la o ureche la alta cand ii tineai in brate, cand dansai cu ei. Baiatul in carucior plangea de fericire (cred ca a fost primul lui zambet de fericire), il chema Ciprian si zambea. Atat am stiut de el atunci, dar parca si acum imi aduc aminte de bataile din palme ale lui, de lacrimile din ochi, si de zambetul care ni-l arata.
Acei oameni au nevoie de zambet, de fericire, de cineva care sa ii tina in brate, de cineva care sa le asculte durerea si povara. Au nevoie sa fie intelesi si ajutati. Pot si singuri dar sunt slabi pentru a face primul pas.
A fost nevoie de o saptamana sa ne dam seama 6 tineri ca in Mangalia este mult de lucru, a fost nevoie de o saptamana petrecuta in jurul a unor straini sa ne dam seama ca e comunitatea noastra, e tara noastra…trebuie sa fie proiectul nostru. Secerisul e mare, lucrarea e mare, oamenii sunt flamanzi si asteapta sa fei hraniti, sa fie invatati cum sa se hraneasca. Tanjesc dupa dragoste, dupa invatare, dupa o imbratisare. A fost nevoie de o piesa sa imi dau seama ca trebuie cu totul “with everything” sa il urmez pe El si sa il laud cu tot ce am.
