de ce să ne îngrijorăm?

De ce să ne îngrijorăm cu lucrurile pe care oricum nu le putem controla? Am citit şi pe blogul lui Monciu şi într-un fel mi-a accentuat acest lucru.

Nu are nici un rost să îţi baţi capul cu lucrurile pe care tu nu le poţi controla, de fapt tu nici un lucru nu poţi controla. Singurul care are un control suprem este Dumnezeu, tu tot ce trebuie să faci este să mergi mai departe şi să te încrezi totalmente în el.

Îmi place Caleb mult de tot, când chiar dacă a dat de oamenii cei mari el tot a continuat să meargă mai departe, ba chiar să se ridice şi să vrea să lupte, nu s-a îngrijorat. De ce? Pentru că Dumnezeu are o promisiune…El va fi cu ai Lui copii şi îngrijorarea nu mai are nici un loc.

 

bha da mai scrie ceva si pe asta

Cam asa ceva imi suna acuma dimineata in cap, in timp ce savurez un after eight si astept cateva telefoane si cateva mailuri. E ciudat cum se schimba vremea si mai ales cum se schimba oamenii. A fost o zi cand am inceput sa dau previous la acest blog si citeam ce scriam, ma distram si ma enervam de ce am fost atunci. Dar pana la urma tot ala is si acuma, numa ca numai asa de transparent si de calduros. Sa fie din cauza cafelei?:))

E adevarat ca nu am mai scris pe asta mai nimic in ultimul timp, pentru ca(acuma as putea veni cu motive ca…nu mai am timp sa ma mai gandesc asa profund la ce ma gandeam atunci….nu mai am inspiratie…fac altceva decat faceam atunci)…chiar nu stiu. Poate ca e greu sa administrezi mai multe bloguri.

Eram foarte entuziasmat cand am inceput experimentul cu dusrece si acuma e lasat balta, sper sa fi ajutat cu ceva.

Am fost entuziasmat cand am inceput si asta de pe wordpress si l-am lasat balta.

L-am inceput si pe ala de la blogspot dar fara nici un entuziasm si inca nu l-am lasat balta.

Asa e omul cand incepe ceva nou…are doua sentimente…una de foarte entuziasmat si optimist…a doua e de miserupist, fie ce-a fi.

Asa ca nu va prea asteptati la multe posturi pe acest blog sau poate pe celalalt…dar pana la urma nu se stie niciodata ce si cum!….asteptam ca om ramane cu asteptarea….

De-acum si pana la urmatorul post pe wordpress…..va doresc dragoste(mama ce profund o sunat asta)

o noapte, o paine si un pahar

“Noaptea in care am fost vandut era o noapte amara, era o noapte diferita decat celelalte. Era ultima noapte cu prietenii mei. Stateam cu ei la masa, ma uitam la ei si imi aduceam aminte de fiecare cuvant…Este noaptea in care sunt[alege-ti cuvantul pentru tine]…”

a trecut deja un an si ce ciudat cum se pot schimba lucrurile, ce ciudat cum decurg lucrurile. Cum nici nu ne imaginam zburam dintr-un cer in altul,intram de pe o usa pe alta si ne asezam pe scaunele celor batjocoritori…toate astea intr-o inconstienta clara noua.

Poate unele cuvinte ce o data au ranit a doua oara pot sa vindece, unele amintiri ce odata ne zguduie mintea si atitudinea azi ne face sa privim poze. Pentru ca a fost odata o noapte amara, pentru ca a fost o paine si un pahar.

Atitudinile se schimba, criticile se schimba, timpul se schimba insa painea si paharul niciodata nu se vor schimba. Imi zicea cineva “va fi mult de lucru dar merita pentru ca te iubesc”. S-a schimbat frecventa si melodia nu mai merge. Trecem de la o piesa la alta si ne multumim cu reclamele care ne gadila urechile pentru 30 de secunde.

Noaptea amara nu s-a schimbat iar cat despre paine si pahar inca nu s-au miscat!

Colegul meu de banca

Cred ca deja se saturase de viata mea de obosit in fiecare dimineata. Cred ca deja nu imi mai inghitea de fiecare data porcariile care le scoteam pe gura. Sunt mai mult decat sigur ca se saturase pana peste cap sa ma vada desenand pe banca sau in spatele caietului si de fiecare data trebuia trasat pana unde am voie sa desenez. Mai mult ca sigur era disperat cand il intrebam de fiecare data la lucrare de control sa imi zica si mie.

Maybe i’m crazy

Te-ai trezit de dimineata, sau poate ai avut o noaptea prea lunga (din mai multe motive tehnice, fizice sau psihice) si ai sarit peste micul dejun. Faci obisnuitul si poate deja prea banal obicei de a porni computerul…RDS connection…yahoo messenger…5 new e-mails…Xennee, Yucru, send you an request on hi5…..new comment on your photo…add…check…reply…Ai terminat si cu conturile de impartit poze si de raspuns mesajelor. Frumos si dragut din partea ta. Ce urmeaza? clar…yahoo messenger…dar inainte sa nu uiti sa pornesti winampul:).

Pana aici totul frumos si linistit! O simpla zi din viata multora dintre noi!

Acuma insa vine nebunia care mi-a venit acuma in minte ascultand aceasta piesa. Cum ar arata o zi cand ne-am trezi, punem niste muzica, dansezi prin casa, mananci in fuga, cauti in telefon un prieten pe care de mult nu l-ai sunat si ai vorbit cu el. E usor sa iti faci prieteni noi, dar e greu sa ii regasesti pe cei vechi. Iesi afara, zambeste la lume, trimite 10 mesaje de dimineata (asta daca ai credit clar:) ) de buna dimineata, cumpara un pachet de bomboane cu tine, imparte-le celor cu care esti poate in birou sau poate in sala de clasa, daruieste o floare cuiva.

Stii care va fi uimirea lor “Esti nebun? Ce s-a intamplat cu tine?” si vor incepe sa rada. Si ce e mai frumos decat sa vezi pe cineva zambind, simtindu-se bine din cauza ta.

That make you crazy. Be crazy. Fii nebun o zi.

Da, azi m-am trezit mai tarziu cu 20 de minute dar am fost mai nebun, am mers in pijama la masa, am pus muzica tare la mine in camera, am cantat in birou si 3 colege au inceput sa cante cu mine, ce urmeaza?:))

This will be a crazy day!

Poate nu vei asculta piesa ca ti se va parea cunoscuta dar pe mine unul piesa aceasta azi m-a miscat putin de pe scaun.

Sub nasul nostru

Nu vreau sa incep acest post ca dupa ce il termini tu de citit sa zici de mine ca sunt prea spiritual, sau poate prea direct, prea bun sau prefacut. Nu sunt nici cum din toate astea ci pur si simplu e o nota pe care am observat-o azi dupa o sedinta de prezentare de o noua campanie de mediu pentru copii, dupa 2 zile petrecute intr-un colt dintr-un birou si discutand cu oameni despre marketing. E o nota care o scriu in primul rand mie insumi si daca cineva se simte atunci o dedic si persoanei aceleia. E o nota pe care o scriu dupa ce am vazut mai mult de 650 de advertisinguri pentru diferite companii, in diferite campanii.

La o plimbare cu Isus

Dupa ce mi’am imaginat un mic dejun cu Dumnezeu, o cina cu diavolul…acum stau si imi imaginez o plimbare cu Isus pe malul marii, intr’o seara, cand vantul bate putin, stelele si luna ne lumnieaza calea, iar muzica pe care o pasim sunt valurile care se lovesc prima oara de picioarele noastre si apoi de tarm. Zambesc acum cand ma gandesc cum ar fi. Mi’o imaginez in felul urmator

 

Isus se plimba pe marginea apropiata de mare si eu de partea mai uscata al plajei. Picioarele Lui zici ca si acum plutesc pe apa si nici macar nu se scufunda, dar cred ca e doar o imaginatia de-a mea, pentru ca pana la urma e si El un oarecare om cu care poti sa stai la discutii  DAR sa nu uitam ca nu e orice om, e Fiul lui Dumnezeu. Ia o scoica in mana si o tine, o curata si mi-o da mie cu un zambet

Eu: Ce sa fac cu ea?

El: Ce vezi?

Eu: O coica.

El: Ea ce vede?

Eu: Un om,

El: Pacat. Ar trebui sa vada un sfant.

Eu: Un sfant?

El: Da. Un sfant.

Eu: Nu am cum sa fiu un sfant. Sunt un simplu om care am si eu pacatele mele, caderile mele. Sfintii sunt curati si albi, eu nu sunt nici curat si nici alb. Eu nu pot sa fiu un sfant.

El: Ba da, poti.

Eu: E imposibil sa fii sfant mai ales acii pe pamant in zilele noastre. Cand internetul e in floare, cand cenzura nu mai conteaza, cand violenta, sexul, ipocrizia, minciunile, ne bat la usa.

El: Aceste lucruri nu ar trebui sa te tina deoparte de sfintenie.

Eu: Hmmm….inteleg. Oricum, vreau sa te intreb un lucru…daca se poate!

El: Te rog!

Eu: Care ti-a fost sentimentul cand ai venit pe pamant cu planul Tau gata facut pentru a introduce o alta mentalita oamenilor, in ai invata, a le face minuni, si apoi fiecare lovitura de zbici ce ti-a lovit spatele, fiecare strop de sange ce a curs, fiecare palma ce ai luat-o pentru ei, pentru noi. De ce ai facut toate astea? Ce te-a impins sa faci toate astea?

El: Dragostea!

Eu: Atat?!
El: Da. Uite Roby, acest lucru trebuie sa sa-l intelegi si tu si toti din jurul tau, ca dragostea le face pe toate. Ca am venit Eu pe pamant a fost un simplu motiv, am fost trimis din dragoste pentru a arata dragostea. M-am nascut din dragoste, am trait in dragoste, am invatat dragostea, am predat dragostea, am murit din dragoste si am inviat in dragoste. Toate pentru voi din dragoste. Trebuie sa intelegei ca dragostea face totul.

Eu: Dhaaa….cuvantul care suna bine dar care e greu de aplicat. Cum sa iubesc pe cineva care “ma palmuieste”?

El: simplu. Pur si simplu il ierti si ii spui ca il iubesti.

Eu: Hai sa fim seriosi ca nu se poate. Cum sa il ierti si sa il si iubesti pe deasupra? Sunt si eu om si nu am chiar asa de multa dragoste. Dragostea mea e limitata.

El: Atunci deschide-ti orizonturile. Invata sa iubesti cand trebuie. E usor sa iubesti cand esti iubit, dar cum e cu iubitul cand esti urat? Cum e sa ierti cand cineva ti-a gresit? Cum e sa fii diferit in societatea din ziua de azi? Cum e sa mergi contra valului? Cum e sa fii tu cel care ia deciziile grele?

Eu: Poftim??? Hai sa fim seriosi ca deja ceri prea mult, sa iert, sa fiu diferit in societate, sa merg contra valului, sa iau decizii grele. Vrei sa fiu carne de tun pentru societate?

El: Da. Dar sa fii carne de tun din dragoste. Roby nu intelegi ca totul se rezuma la dragoste. Hai sa iti dau un exemplu! Atunci cand ai fost in necaz, cand ai crezut ca cei din jurul tau te sapa pe la spate, cand ai vrut sa lasi totul balta, cand ai simtit ca lumea se darama pe tine, ce te-a schimbat sa mergi mai departe?

Eu: Nu stiu. Altceva nu era de facut, daca lasam garda jos si nu faceam nimic, nu stiu ce s-ar fi intamplat.

El: Lasa-ma sa iti spun. Pentru ca ai avut dragoste, ai cautat dragostea, ai cerut dragoste in momentele acelea pentru toti cei care te vorbeau urat, te considerau un ipocrit, te considerau un sarlatan tu te-ai rugatsa ai puterea sa iubesti si chiar i-ai iubit. Asta inseamna dragoste. Dar sa recunoastem ca si tu ai urat la greu, si nici nu ai avut dragoste pentru cei care au cazut si trebuiau sa fie iubiti. Ai dat cu noroi in ei pana nu au putut duce dar ceva te-a facut sa te schimbi. Acel ceva stii ce era.

Eu: Bine acuma, dar am avut si binecuvantarea ca au fost oamenii care ma iubeau langa mine si ma sustineau.

El: Pentru ca te iubeau.

Eu: Ok, am inteles. Dragostea face totul. Fara dragoste….

El: Da, fara dragoste….

Nisipul de sub picioarele noastre crestea tot mai mult, si pietricelele marunte se fac pietre in toata regula. Ajungem sa calcam pe pietre mari cat noi. Ajungem sa srim de pe o piatra pe alta. am gasit o mica piatra, o iau in mana si vreau sa o arunc.

El: Stai, inainte sa o arunci in apa vreau sa fii atent la un lucru.

Eu: Ok.

El: Apa aceasta e involburata, e plina de valuri. Deja e miscata. Asa ar trebui sa fiti si voi in societate ca niste valuri. Care misca o mare intreaga, care o involbureaza, care aduce la mal algele care se rup si nu isi mai au rostul in mare. Insa, balta cea mica care e lina si curata, e comunitatea in care traiesti tu. Toate sunt bune si frumoase la suprafata, insa are nevoie de o schimbare, are nevoie de un val ca sa se miste. Daca arunci o piatra in ea se schimba multe. Se ridica valuri mici care misca balta. Roby, intelege ca trebuie sa fii aceea piatra in comunitatea ta. Sunt mandru de voi, toti cei care vreti sa schimbati lumea, sa mergeti in sus si in jos ca sa indepliniti marea trimitere. Insa marea trimitere incepe in comunitatea voastra. Marea trimitere incepe in cercul vostru cotidian in care va invartiti. Sunteti pusi acolo cu un scop. Sa faceti valuri!

Eu: Sa fiu o piatra?

El: corect. Fii piatra care face valuri si care schimba ceva in comunitatea lui.

A inceput sa se lumineze, Isus si-a luat ramas bun de la mine strangandu-ma de mana si apoi in brate si iarasi de mana. Cand m-a lasat de mana am simtit ca a “uitat” ceva in palma mea. Era piatra care am vrut-o s-o arunc in mare. Era o piatra in forma de inima. O piatra din inima pentru comunitatea mea. Pleaca cu ultimele saluturi strigand din departare.

El: Fii piatra care face valuri in comunitatea lui prin dragoste. Fii o piatra de dragoste. Schimba din dragoste pentru dragoste. Fii o piatra din dragoste…din dragoste…din dragoste….

3 saptamani

Avionul si-a luat zborul…domnisoara cu ochii albastrii si parul negru sta departe de mine acum…ea e singura cunostinta pe acest avion..ne-am cunoscut inainte sa ne imbarcam…amandoi fiind foarte aerieni…”prima oara?…prima oara…lisabona?…lisabona…singur?…singur…” dar ea sta pe scaunul 7C si eu stau cu mult in spate pe 3 scaune 24DEF….dar cineva incepe sa imi aline singuratatea…in 15 minute primesc de mancare…imi creste zambetul pe buze…inca 2 pahare de cola dubleaza zambetul. Mi-am schimbat prietenul, acum mp3playerul imi este cel mai bun prieten si adormim frumos impreuna intr-o armonie mai mult decat perfecta…ma deranjeaza o micuta blonda care tot fuge in sus si in jos…”da-i pace ca asa erai si tu cand erai mic doar ca tu erai baiat si erai brunet”-ma gandeam eu.

Acuma stau si ma gandesc prin ce am trecut si ce ma va astepta. Am fost mai mult decat binecuvantat vara aceasta…o iesire perfecta cu familia mea unde am vizitat muntii Tatra in Slovacia…am continuat cu tabara magnifica de la Suncuius unde am reusit sa sterg cu radiera toate greselile care le-am facut, sa imi cer iertare persoanelor care au suferit din cuaza mea si sa incepem un alt capitol al vietii…am ajuns sa inteleg menirea Domnului care si-a intins mainile de la Est catre Vest pentru O LUME INTREAGA, si ca secerisul e mare si Mangalia e campul nostru de razboi…DAR…

DAR….urmeaza acum 3 saptamani inc are nu stiu ce va fi…nu stiu la ce sa ma astept…stiu doar ca vor fi 3 saptamani de practica, de lucru in domeniul marketingului….3 saptamani care ma vor provoca….dar care ma vor provoca la ce? Cele 3 saptamani vor fi numerate zilnic si analizate, puse in balanta si meditate…cele 3 saptamani vor avea un avantaj sau un dezavantaja…Portugalia imi va deschide ochii sau mii va inchide?…3 saptamani in Portugalia…3 saptamani departe de acasa dar totusi mai aproape de El….

3 saptamani….

East to West

A trebuit un dans sa imi dau seama ce inseamna East to West. A trebuit o saptamana sa imi dau seama ca oamenii mor de foame, copii traiesc in mizerie si inca mai exista oameni care jertfesc, sufera ca sa ii faca pe altii sa zambeasca. Mi-a trebuit 19 ani ca sa ajung noaptea in mare sub cerul instelat cu niste oameni magnifici. Mi-a trebuit 19 ore cu trenul ca sa imi dau seama ca trebuie sa imi controlez “iesirile”.

From East to West au venit ei ca sa ii ajute pe cei in mizerie, sa puna un zambet pe buzele picilor, sa ajute la alinarea durerii, sa ajunga la politie ca sa isi dea seama de puterea lui Dumnezeu, sa stea in caldura infernala pentru a asculta fiecare durere, fiecare minte bolnava, fiecare suferinta acumulata pana acum.

From East to West au venit cei care au ajutat la construirea zidurilor, la pregatirea unui templu, la pregatirea unui centru de binefacere pentru comunitatea tigano-turco. Condusi de pasiunea pentru oameni, de dorinta de slujire pentru Dumnezeu si de o inima mare si larga au ajuns sa ridice zidurile, sa toarne coloanele si la final sa termine cu “pana de Craciun trebuie sa mai venim inca o data pentru ca lucrarea noastra nu s-a terminat aici”.

Datorita unei familii au fost toate acestea posibile, datorita unei viziuni, datorita unui vis trimis de Dumnezeu. Datorita unui om magnific prin care Dumnezeu si acuma lucreaza in aceea comunitate unde altii merg sa isi petreaca vacanta pe plaja, la mare, la soare, intre oameni normali si simplii. Altii care isi traiesc mizeria in aceea comunitate nu au reusit sa iasa mai mult de 10 metrii din afara curtii, sa vada marea, sa vada plaja, sa vada oamenii zambind.

Mi s-a rupt inima cand ma uitam in ochii micutilor bucurosi de niste banale baloane de sapun, de niste baloane umplute de aer. Zambeau de la o ureche la alta cand ii tineai in brate, cand dansai cu ei. Baiatul in carucior plangea de fericire (cred ca a fost primul lui zambet de fericire), il chema Ciprian si zambea. Atat am stiut de el atunci, dar parca si acum imi aduc aminte de bataile din palme ale lui, de lacrimile din ochi, si de zambetul care ni-l arata.

Acei oameni au nevoie de zambet, de fericire, de cineva care sa ii tina in brate, de cineva care sa le asculte durerea si povara. Au nevoie sa fie intelesi si ajutati. Pot si singuri dar sunt slabi pentru a face primul pas.

A fost nevoie de o saptamana sa ne dam seama 6 tineri ca in Mangalia este mult de lucru, a fost nevoie de o saptamana petrecuta in jurul a unor straini sa ne dam seama ca e comunitatea noastra, e tara noastra…trebuie sa fie proiectul nostru. Secerisul e mare, lucrarea e mare, oamenii sunt flamanzi si asteapta sa fei hraniti, sa fie invatati cum sa se hraneasca. Tanjesc dupa dragoste, dupa invatare, dupa o imbratisare. A fost nevoie de o piesa sa imi dau seama ca trebuie cu totul “with everything” sa il urmez pe El si sa il laud cu tot ce am.

A fost nevoie de un dans sa imi dau seama ca ranile din mainile intinse pe cruce acopera pamantul intreg de la Est catre West.

O ploaie de prioritati

Stateam intre doua scaune, intre doua persoane cunoscute. In rest eram inconjurat de fete cunoscute care poate nu ma placeau si nu le placeam, care poate ma iubeam si le iubeam, care poate aveau un sentiment fata de mine dar eu aveam total inversul lui. Asteptarile mele cresteau si se inmulteau pe minut ce trecea, pe kilometrul parcurs parca tot mai mult, si mai mult, si mai mult. M-am trezit ca vreau ceva dar nu mi s-a clarificat prea pur si lin. Cunosteam situatia si locul, cunosteam timpul si programul, cunosteam cine ce, dar nu cunosteam intentia lor si nici pe a mea prea bine.

M-am trezit pe o barca dusa de valuri, pe o barca unde 4 vasleau si unul statea in mijloc. O barca dusa de valuri dar dirijata de noi, valuri mari si mici, pietre cat “un rinocer” si un “taur” ne ocoleau. Eram piratii raului. Zambeam unul catre altul, dadeam strigate de biruinta ca sa se auda peste tot unde mergem ca am stapanit valurile. “Parca suntem in amazon, lipsesc crocodilii” zicea unul dintre noi. Dar strigatele continuau. Sentimentul de egoism a disparut in barca, s-a inecat in rau. Doreai ca cel de langa tine sa fie bine. Unitatea de a stapani valurile, de a opri barca, de a te uda si a-l face pe cel de langa tine sa se simta bine si sa il protejezi, toata aceasta dorinta s-a vazut in ochii fiecaruia.

Sensibilitatea si frumusetea fetelor i-a salvat si pe ei, dorinta de viata i-a ridicat la suprafata. Viata a trecut prin fata ochilor, a fi speriat nu insemna pentru ei nimica.”Nu am fost toti asa ca trebuia sa ne scoatem cumva sa fim toti”  asa a povestit unul dintre salvatori. Baietii au uitat de egoismul lor, de “nimicul” lor si de plutirea timpului pe langa ei. Au trecut printre stanci si vai, s-au salvat iar urmatoarele zile au fost mai binecuvantate decat se credeau. Impreuna zambeau, impreuna strigau unul la altul, impreuna erau fericiti si se priveau. “Da te-am salvat…Da m-ai salvat….Ma bucur ca esti langa mine,…Si eu ma bucur ca esti langa mine” puteai citi in ochii lor. Unitatea a inceput sa creasca.

Unitatea masculina a iesit la suprafata. Nu contabilizai metrii parcursi cand stiai ca prietenul tau din camera cealalta are probeleme. Nu te interesa ca erai prea ud pentru a mai fugi in ploaie dupa ei. Nu te interesa ca lumea se uita ciudat la tine cand il strigai dupa nume si nu auzeai nici un raspuns. Unitatea masculina a invis din nou raul. Unitatea lor s-a vazut in pasii urcati pe munti si picioarele goale in apele prea reci pentru a sta mai mult de un minut. Unitatea lor a iesit la suprafata pentru a salva si a fericii pe cei din jur. Salutul de pe hol si un zambet iti insenina inima. O baie pentru 40 de baieti erau indeajuns. O barca pentru 40 de baieti era indeajuns. Un teren de fotbal pentru 40 de baieti era indeajuns. 2 intalniri pentru 40 de baieti era indeajuns. 6 zile pentru 40 de baieti era indeajuns pentru a-i uni si a-i sensibiliza pentru a salva, a iubi, a calca pe mandrie, a zambi, a trai, a ridica mainile. 4 zile au ajuns pentru a ierta si a fi iertat ?

Sensibilitatea fetelor a adus frumusetea zilelor, prezenta lor in sala faceau peretii sa zambeasca de culoare. Vocile lor rasunau dincolo de munti. Au aratat ca se poate sa stai 3 zile si 2 nopti impreuna intr-o mansarda, au aratat ca 40 de fete pot sa stea impreuna. Au aratat ca sunt mai sensibile si mai putin mandre de sine ca sa-si calce mandria si rusinea in picioare si a cere iertare baietilor badarani, care poate au gresit si nu au bagat de seama. Iertarea a fost ce a sensibilizat pana la urma si cel mai dur baiat. Iertarea un factor care inradacineaza relatiile.

Dimineata toti s-au trezit cu greu dupa o ultima seara mai “grea” unde toti zambeau si radeau si se simteau bine. Persoanele care imi erau necunoscute de intentiile ascunse acum erau senine, erau fericite, aveau fetele colorate si doritoare de o unitate pe o durata lunga.

Prioritatile s-au schimbat, ploaia a avut si ea un rost. Cei care pana acuma se salutau cu greu pe hol acum abia puteai sa ii desparti.

Aceasta a fost tabara de la Suncuius cu ei, cu tinerii de la Centrul Crestin Betania, cu prietenii mei.