….e sa zambesti si sa intri cu o atitudine pozitiva. Am invatat de la cineva ca atunci cand intri intr-o incapere unde te asteapta oameni, sau unde este o intalnire trebuie sa ai tot timpul acel aer de pozitiv, sa zambesti, sa saluti….”sa aduci soarele si caldura inauntru”. Si daca te doare capul, nu ai chef de nimica in clipa aceea la intalnire, nici nu stii dupa ce mai mergi acolo ca puteai sa faci ceva mai bun (ca de exemplu sa dormi sau sa stai pe mess) ce faci?…..nimic….pur si simplu iti pui zambetul pe fata…tragi un pumn de aer in plaman si faci pasul important de…a intra inauntru! Da asta e ipocrizie! Ar zice unii….Nu, nu e ipocrizie. E pur si simplu un ajutor pentru cei din jurul tau si….si de ce sa nu fii tu acela care schimba putin atmosfera?
dupa ce vei deschide usa, vei intra in incapere, zambind, salutand, si cu un aer optimist altcumva se va desfasura toata intalnirea si altfel se vor simti cei din incapere……
Am ajuns ieri la o conferinta, Peniel. Nimic nou. Iau locul frumos, dupa ce am dat locul meu si al prietenilor mei altor persoane(am platit “scump” pentru asta) incepe conferinta. Totul decurge bine si frumos insa o domnisoara mi-a atras atentia, de fapt era imposibil sa nu imi atraga atentia cand am vazut-o ca ea, asa de obosita precum se vedea in ochii ei, asa de somnoroasa s-o lasat pe spate in scaun, cu mainile pe langa corp, a uitat total de ce se intampla la conferinta si s-a pus dansa sa doarma fara nici un stres. Mi s-a parut interesant, chiar si comic, m-a distrat recunosc si am ras de ea (da, sunt un mare nesimtit, asa-i?) dar nu e destul ca am ras de ea dar am tinut neaparat sa ii fac cateva poze pe cand ea dormea. Prietenul ei de langa ea, mi-a facut semnul de deget pe obraz a.k.a. sunt un mare nesimtit, am avut curajul sa o deranjez de la somnul ei dulce si ca cine stie pe care site va aparea. Eu sunt cel nesimtit care fac poze celui care doarme la o conferinta sau ea e nesimtita care doarme la conferinta? Nu vreau sa dau in ea, sa imi bat joc de ea, deloc. Dar ma distra cum s-a uitat prietenul ei la mine si mi-a facut semnul cu degetul pe obraz “bha esti un mare nesimtit, a fost si ea obosita si o adormit putin. Tu repede faci poze”.
Eu inteleg ca ti somn la o conferinta, la un seminar, la un curs, dar nu te pui sa iti lasi capul pe spate, iti deschizi gura, si incepi sa dormi. Fii si tu mai sublim
Cateva exemple de a fi mai sublim cand vrei sa dormi la o conferinta, sesiune, seminar, curs, etc:
1. Pixul si foaia
-iti pui in brate o foaie, un pic in mana dreapta, iar in mana stanga iti lasi capul dar in asa fel incat sa se vada ca esti atent la ce scrii (tip: sa scrii mai mult de vreo 5 randuri si sa lasi o mazgalitura pe foaie-ca si cum ai fi sters ceva…si apoi poti sa adormi. Daca te va controla profesorul ca de ce ai scris doar atat si ai mazgalit poti sa ii zici ca te-a interesat subiectul lui, ai chiar si notat, dar ultima idee nu ai inteles-o nici cum asa ca a trebuit sa stai sa meditezi la ea)
2. Durerea de cap
-trebuie sa ai un coleg/prieten bun langa tine(care sa te scoata cu textul de: se simte rau, il/o doare capul)
-lasa-ti capul pe mainile care iti sunt pe picioare si poti sa dormi
3. Daca ti somn si stii ca nu poti sa stai treaz la toata sesiunea cel mai bine e sa nu participi si mai bine dormi alea 2 sau 3 ore sa fii fresh pe mai incolo ca sa nu iti faca cineva poze si sa rada de tine.
Lasa-ti oamenii obositi sa doarma. Au si ei nevoie de putin somn
Te-ai trezit de dimineata, sau poate ai avut o noaptea prea lunga (din mai multe motive tehnice, fizice sau psihice) si ai sarit peste micul dejun. Faci obisnuitul si poate deja prea banal obicei de a porni computerul…RDS connection…yahoo messenger…5 new e-mails…Xennee, Yucru, send you an request on hi5…..new comment on your photo…add…check…reply…Ai terminat si cu conturile de impartit poze si de raspuns mesajelor. Frumos si dragut din partea ta. Ce urmeaza? clar…yahoo messenger…dar inainte sa nu uiti sa pornesti winampul:).
Pana aici totul frumos si linistit! O simpla zi din viata multora dintre noi!
Acuma insa vine nebunia care mi-a venit acuma in minte ascultand aceasta piesa. Cum ar arata o zi cand ne-am trezi, punem niste muzica, dansezi prin casa, mananci in fuga, cauti in telefon un prieten pe care de mult nu l-ai sunat si ai vorbit cu el. E usor sa iti faci prieteni noi, dar e greu sa ii regasesti pe cei vechi. Iesi afara, zambeste la lume, trimite 10 mesaje de dimineata (asta daca ai credit clar:) ) de buna dimineata, cumpara un pachet de bomboane cu tine, imparte-le celor cu care esti poate in birou sau poate in sala de clasa, daruieste o floare cuiva.
Stii care va fi uimirea lor “Esti nebun? Ce s-a intamplat cu tine?” si vor incepe sa rada. Si ce e mai frumos decat sa vezi pe cineva zambind, simtindu-se bine din cauza ta.
That make you crazy. Be crazy. Fii nebun o zi.
Da, azi m-am trezit mai tarziu cu 20 de minute dar am fost mai nebun, am mers in pijama la masa, am pus muzica tare la mine in camera, am cantat in birou si 3 colege au inceput sa cante cu mine, ce urmeaza?:))
This will be a crazy day!
Poate nu vei asculta piesa ca ti se va parea cunoscuta dar pe mine unul piesa aceasta azi m-a miscat putin de pe scaun.
Tatal impreuna cu micutul ajung la standul de dulciuri…crima pentru tata…bucurie pentru copil. “Tati…tati……vreau din aia…pune si din aia…vreau si aia…te rog pune-mii si din aia…nu vreau biscuiti din aia ca is seci si nu au reclama frumoasa la televizor…pune sucul de mere ca bea si colegu meu de banca…vai jeleurile de coca cola te rog frumos…ca nimeni nu manaca din ala la scoala…vreau si lapte cu ciocolata…milka din aia mare cu iaurt si scortisoare….daaaa….pune si niste seminte sa mai rontai in parc…pune si putin din banane…nu asa de multe…ciocolata aerata vreau tati ca sa nu ma ingras asa de des…aluneee…da…pufuleti ca is ieftini si ma gandesc si la tine sa iti fie mai usor…vreau si chipsurri cu ardei….uite un tort de inghetata….asta da…asta o punem in frigider pentru deseara…lebenita….daaaaaa…..uite si frisca ce bine ar merge cu niste pepene calbene…oooo mami…am uitat ciocolata cu caramel….preferata mamei dar sunt sigur ca imi va da si mie, de fapt o sa mi-o dea pe toata….uite ca nici nu avem asa de multe in cos si azi ne-o ajuns doar un singur cos….te astept dupa casa…platesti tu si le pui tu in plase si le aduci tu la masina…eu te tin de mana sa poti sa le duci.”
Nu de multe ori ne comportam exact asa si noi cu Dumnezeu, ii cerem atatea lucruri care sunt bune la vedere, sunt bune pentru noi si stim ca sunt in regula si chiar le primim dar le primim cu o anume lectie. Cred ca acele dulciuri cerute de copil Tatalui o sa ii faca rau daca se apuca sa le manance pe toate intr-o seara, insa el e sigur ca sunt bune (ceea ce clar ca sunt bune) si daca sunt bune va dati seama ce bune ar fi si in cantitati mari pe toate intr-o seara ca doar maine va fi o alta zi in care Tatal ii va cumpara “dulciurile dorite”.
Dumnezeu asculta rugaciunile noastre, ne da ceea ce cerem (chair daca de multe ori nu ne ajuta cu nimica cerinta noastra insa El vrea sa ne invete o lectie) dar si noi trebuei sa avem ochii deschisi sa invatam lectia, sa sacrificam ceea ce este de sacrificat.
Asa ca pe data viitoare trebuie sa avem grija ce ii cerem ca s-ar putea sa primim mai mult decat cerem si atunci trebuie sa stim cum sa o ducem.
A trebuit un dans sa imi dau seama ce inseamna East to West. A trebuit o saptamana sa imi dau seama ca oamenii mor de foame, copii traiesc in mizerie si inca mai exista oameni care jertfesc, sufera ca sa ii faca pe altii sa zambeasca. Mi-a trebuit 19 ani ca sa ajung noaptea in mare sub cerul instelat cu niste oameni magnifici. Mi-a trebuit 19 ore cu trenul ca sa imi dau seama ca trebuie sa imi controlez “iesirile”.
From East to West au venit ei ca sa ii ajute pe cei in mizerie, sa puna un zambet pe buzele picilor, sa ajute la alinarea durerii, sa ajunga la politie ca sa isi dea seama de puterea lui Dumnezeu, sa stea in caldura infernala pentru a asculta fiecare durere, fiecare minte bolnava, fiecare suferinta acumulata pana acum.
From East to West au venit cei care au ajutat la construirea zidurilor, la pregatirea unui templu, la pregatirea unui centru de binefacere pentru comunitatea tigano-turco. Condusi de pasiunea pentru oameni, de dorinta de slujire pentru Dumnezeu si de o inima mare si larga au ajuns sa ridice zidurile, sa toarne coloanele si la final sa termine cu “pana de Craciun trebuie sa mai venim inca o data pentru ca lucrarea noastra nu s-a terminat aici”.
Datorita unei familii au fost toate acestea posibile, datorita unei viziuni, datorita unui vis trimis de Dumnezeu. Datorita unui om magnific prin care Dumnezeu si acuma lucreaza in aceea comunitate unde altii merg sa isi petreaca vacanta pe plaja, la mare, la soare, intre oameni normali si simplii. Altii care isi traiesc mizeria in aceea comunitate nu au reusit sa iasa mai mult de 10 metrii din afara curtii, sa vada marea, sa vada plaja, sa vada oamenii zambind.
Mi s-a rupt inima cand ma uitam in ochii micutilor bucurosi de niste banale baloane de sapun, de niste baloane umplute de aer. Zambeau de la o ureche la alta cand ii tineai in brate, cand dansai cu ei. Baiatul in carucior plangea de fericire (cred ca a fost primul lui zambet de fericire), il chema Ciprian si zambea. Atat am stiut de el atunci, dar parca si acum imi aduc aminte de bataile din palme ale lui, de lacrimile din ochi, si de zambetul care ni-l arata.
Acei oameni au nevoie de zambet, de fericire, de cineva care sa ii tina in brate, de cineva care sa le asculte durerea si povara. Au nevoie sa fie intelesi si ajutati. Pot si singuri dar sunt slabi pentru a face primul pas.
A fost nevoie de o saptamana sa ne dam seama 6 tineri ca in Mangalia este mult de lucru, a fost nevoie de o saptamana petrecuta in jurul a unor straini sa ne dam seama ca e comunitatea noastra, e tara noastra…trebuie sa fie proiectul nostru. Secerisul e mare, lucrarea e mare, oamenii sunt flamanzi si asteapta sa fei hraniti, sa fie invatati cum sa se hraneasca. Tanjesc dupa dragoste, dupa invatare, dupa o imbratisare. A fost nevoie de o piesa sa imi dau seama ca trebuie cu totul “with everything” sa il urmez pe El si sa il laud cu tot ce am.
A fost nevoie de un dans sa imi dau seama ca ranile din mainile intinse pe cruce acopera pamantul intreg de la Est catre West.
Am ajuns in societatea noastra sa facem exact ca si acesti oameni din videoclip. Sa fugim si sa fugim fara sa stim unde vrem sa ajungem. Ne calcam in picioare pe noi, ne calcam in picioare prioritatile. Fugim printre masini si stalpi. Pana intr-un final cand ajungem la o valiza. Oamenii pariaza pe noi si suntem marionete. Fugim legati la ochi si maini. Am ajuns ca societatea si presa sa ne manuiasca exact ca pe niste marionete voodoo. Si pana la urma ce facem noi?
Cat adevar are aceasta piesa in ea. Daca privim mai bine 100% ne gasim fiecare dintre noi acolo!
Cravata il strangea…cheile din buzunar il deranjau…pantofii s-au murdarit de praful de sub masa…foilea toate ii erau adunate in fata, iar pixul facea si el pauze de scris. O masa ovala era granita dintre el si restul colegilor. Seful mare preia cuvantul: “Dragii mei, de azi intr-o saptamana aveti targetul 10.000. Nu stiu cum veti face, cum veti reusi sa il indepliniti dar cineva il va face si va primi o surpiza. Nu ma intereseaza metodele si caile pe care le faceti, atata timp cat nu afecteaza firma mea si partenerii vostrii. Daca vreti lucrati impreuna sau singuri, daca lucrati noaptea sau ziua, luati bani imprumut sau din banii vostrii, dar acesta este targetul. Cine nu va veni cu un plan pus la bataie de a atinge targetul va fi scos din aceasta masa, va fi scos de la etajul nostru si mutat la programatori. Puteti incepe de pe acum. Va multumesc. “ Eroul nostru se uita la ceas si fuge repede catre birou. Ideile parca incep sa il loveasca din dreapta si din stanga, deschide usa si geamul sa se faca curent, dar mai degraba sa se ordoneze ideile. Incetu cu incetu planul ia o amploare, are un inceput un cuprins si un final. “Inceputul acesta trebuie lucrat putin, nu-mi place cum arata. Vreau o prezentare de moda mare!” A doua zi s-a finalizat si inceputul. “Bine,bine. Am inceputul cu o prezentare de moda, dar cu ce ii intretin pe oameni? Cum fac cuprinsul sa fie la nivelul asteptarilor lor? Offf…!” Suna telefonul dar nu raspunde, e un target pe care trebuie sa il atinga si deadline-ul este peste o saptamana. “Nu pot lucra in asemenea conditii” .Exact acum ii vin in minte “Corect, cuprinsul va fi intretinut de doi stand-up comici si o diva ” iar marele final ii curge deja prin cap “Vreau o bomba, una si mai mare decat la Hiroshima…sa fie afara si sa fie de culoarea verde cu mov….daaa….si copii sa fie imbracati toti in mov cu o umbrela verde…va fi atata mov si verde pana isi vor da seama TEMA….dupa bomba mare va incepe el sa cante de pe un acoperis balangandu-si picioarele goale”.
Trece saptamana si s-a apucat de lucru, i-a prezentat sefului si a fost ales el. “Perfect” zice seful, “Si acum? Cum voi face?” ramane el uimit. “Am fost ales, dar nu credeam ca voi fi ales sa ating acest target” Trec zilele si noptile, saptamanile si uite aici la eveniment. Totul bine si frumos. Marele Finale a avut loc. El a cantat bine de pe acoperis. Movul si Verdele si-au atins tema scotiana. Toti sunt fericiti. Se intalnesc a doua zi pentru un feed-back, stau si analizeaza cate persoane au venit. 10.564. Toti sunt iarasi fericiti. El e mandru de el. Se incheie discutia si toti ies afara. Insa el era suparat dintr-o stare mai de dinainte. Seful vine din urma si il ia pe dupa umar “Si surpriza mea pentru tine este ca …data viitoare vreau 15.000.Multumesc”
Cam asta ar fi povestea unuia dintre cei mai multi “angajati” care ating un target. Ajung sa isi bata capul cu toate detaliile, isi bate capul cu toti ingustii si “Giga contra” si ajunge la ce s-a dorit. Dar marea prostie din majoritatea firmelor este lipsa de(more…)
Legenda vie -What a Wonderful World – Louis Armstrong.
De ce what a wonderful world? Pentru ca este. Depinde de cum vrei sa o vezi asa este lumea pana la urma. Ochii cu care ii privesti asa e lumea de fapt si se pare ca Louis o priveste frumoasa si fericita.
Da, un post care mi-a starnit curiozitatea si am fost curios ce se vorbeste despre “puterea de a-ti alege drumul”. Cea mai satisfacatoare cautare a fost de laIssabelle Iacob care este director general al Help Net Farma SA care zice cam asa:
Mă gândesc la putere nu ca la un titlu, ci ca la un lucru personal, strâns legat de fiecare. Marile personalităţi, când intră într-o încăpere, fac ca lucrurile să se schimbe, energia devine pozitivă, carisma lor influenţează întreaga audienţă. Văd mai degrabă puterea ca pe abilitatea de a-ţi hrăni încrederea şi de a-ţi cunoaşte punctele forte. Sigur, cu toţii aspirăm către un ţel, avem un ideal. Mai dificil e să ne angajăm pe această cale şi să ne dezvoltăm pas cu pas. Armonia nu se instalează de la sine, ci trebuie cucerită. Este important să-ţi găseşti vocaţia, să cauţi în direcţia potrivită pentru tine şi să nu faci eforturi pentru a fi cineva care nu eşti de fapt. Puterea înseamnă şi să ştii să spui „nu“, să aştepţi oportunităţile pe care să le simţi dedicate ţie.
Cand toti ajungem la un drum in care trebuie sa ai destula putere in a-ti alege drumul, normal ca fiind inca “incepator in viata” apleci urechea in dreapta si in stanga ascultand sfaturile parintilor (care se face ca ei stiu viata mai bine ca oricine si in multe cazuri se ajung la vorbele lor), sfaturile prietenilor (care iti doresc binele si iti arata o cale usoara si simpla), sfaturile “pescarilor dezamagiti” (care cred intr-o momeala cu care au prins ei un “peste” si raman tot pe “momeala” aceea ca siguranta de a prinde peste e mare-gresit. Vremurile se schimba, modalitatile se schimba, tehnicile se schimba, “pestii” se emancipeaza, “momelile” se schimba), sfaturile spirituale, sfaturile scolare, etc. Si ajungem ca din toate astea sa luam ceea ce credem noi ca e bine si sunt cazuri in care nu ne asemanam in ce vrem sa facem, de ce? pentru ca am ascultat atatea sfaturi. Normal ca exista si altii care se arunca in mare si vor sa o treaca inotand-o fara nici un antrenament-majoritatea acestor cazuri se vor ineca sau datorita unui “val” vor ajunge inapoi pe mal-tradus-li se mai da inca o sansa.
Cred ca in primul rand trebuie sa stii unde vrei sa ajungi, ce vrei sa faci incontinuare. Pana la urma facultatea nu iti da multe oportunitati, e doar un minuscul ajutor in viata care in multe cazuri se poate ba cu el, ba fara el. Nu vreau sa intru acum in tema facultatii ca si un ajutor in viata(poate cu o alta ocazie).
Primii pasi, cred eu, pentru a avea puterea de a-ti alege drumul, e in felul urmator:
1.Viseaza-ai tot dreptul sa ai vise mari, sa ai planuri mari.
2.Sa stii unde vrei sa ajungi si ce vrei sa faci- sa nu ajungi la un moment dat ca si Alice in Tara Minunilor care ajunge sa intrebe pisica de Cheshire in ce directie sa o ia si primeste un raspuns plin de adevaruri: „It doesn’t matter which way you go, if you don’t care where you want to get to“.
3.Risca-risca in viata, fii tupeist si risca pentru a ajunge cineva, sau sa faci ceva.
4.Crede-crede in puterea lui Dumnezeu, in planul Lui pentru tine. Dar e important sa crezi si tu in tine.
5.Traieste fiecare zi ca si cum ar fi ultima-sa nu iti para rau niciodata dupa ziua care a trecut.
Normal ca ce am scris eu mai sus nu sunt ajutoare in viata, nu e reteta succesului(nici nu cred ca exista o reteta a succesului). Nici macar nu cred ca poate te va ajuta pe tine, cel care le citesti si poate razi la ele sau te gandesti serios. Crezi, nu crezi, e problema ta pana la urma daca vrei sau nu!
Iar in final as putea adauga, ca pentru a ajunge sa faci toate aceste lucruri, ce le-am enumerat eu mai sus, trebuie sa ai putere de a-ti alege drumul.
Pentru acest post am ales piesa celor de la Linkin PArk cu Busta Rhymes-We made it
