Înainte să daţi cu pietre vă rog fiţi paşnici/paşnice…
Sincer, mă distrează toată această teorie de “fetele cuminţi sunt înnebunite după băieţi răi”. O teorie impusă de Hollywood unde există un happy end. Săraca fată nevinovată, ajunsă să fie băgată în seamă de băiatul rău, se descoperă că acest băiat rău are şi el sentimente, avem o mică întorsătură de situaţie şi la final, el de fapt e tipul frumos şi bun care ajută pe oricine, chiar şi pe cel mai nenorocit om din şcoală lume.
Acum îmi vin în minte aceste 2 filme care au înnebunit toate fetele şi…băieţii au fost obligaţi să se uite la film să vadă motivul. A walk to remember, un film din 2002 care a făcut furori prin licee, facultăţi şi biserici. Seri de revelion sau colinde erau presărate cu “A walk to remember” şi cu câte un awwwwwwwwww…….Landon băiatul care trebuie “reabilitat” de Jamie. Landon care pentru fata aceasta care înainte nu dădea doi bani, acum îl loveşte pe cel mai bun prieten al lui şi învaţă roluri pentru teatru.
Al doilea film mega-extra-hyper-fabulos(?) este…..tam…tam….Twilight, tot un băiat rău şi misterios în acelaş timp, îşi face de lucru cu tipa nouă şi inocentă de 17 ani decurând venită în liceu. Nici aici nu se întâmplă nimic pentru că băiatul rău poate să iubească, nu se grăbeşte, nu cucereste, nu consumă. Edward iubeşte: obsedant, cu disperare, dependenţă, dincolo de limita raţiunii. Edward nu caută sex-ci oferă tandreţe şi cuvinte îmbătătoare. “Your scent is like a drug to me, like my own personal brand of heroin”. Edward este motivul pentru care se uită fetele la Twilight iar Bella este motivul… care a mai rămas să se uite şi băiatul constrâns de situaţie să se uite la acest film. Să nu intrăm la partea de citit cartea. Adică, cine mai citeşte cartea când e filmul, nu?
Şi e cât se poate de adevărat în lumea reală, că acele fete cuminţi îşi fac de lucru cu băieţii răi. De ce? Că poate îl poate schimba? Hmmmm….Sau poate că vor şi ele ceva adrenalină că s-au săturat de băiatul bun care vorbeşte frumos şi îşi respectă familia. Se respectă pe el şi pe ea. Are cei 7 ani de acasă şi e un om harnic care poate munceşte şi face şi facultate. De fapt cine nu s-ar sătura, nu?
Dar un lucru pe care nu l-am întâlnit aşa de des, băieţii buni care să fie înnebuniţi după fetele rele. Adică să fim sinceri, câţi dintre băieţi vor să aibă de-aface cu fetele rele?
Acum că primul tur s-a terminat şi avem în finală pe cei doi protagonişti să discutăm puţin despre cum vom vota;
Vom vota pentru Geoană pentru că:
1. Îl vrem pe el preşedinte(?)
2.Pentru că nu vrem să iasă Băsescu
Vom vota cu Băsescu
1. Pentru că “am trăit bine” până acuma
Îmi place la Hamlet acolo un vers unde zice “mai degrabă răbdăm aceste lucruri rele decât să zburăm spre alte neştiute” pentru că e chiar pentru această perioadă. Mai vrem să răbdăm încă 4 ani aceste lucruri rele de “a trăi bine” sau încercăm un lucru nou şi neştiut. Suntem noi o ţară care acceptă provocarea sau ne mulţumim să mai înnotăm în acest rahat?
Nu vreau să monitorizez sau să manipulez pe nimeni să voteze cu cineva anume, vreau doar să vă îndemn să mergeţi la vot…aveţi şi voi un drept şi o voce…aşa că mergeţi la ştampilat de “capete”.
Există în cât mai originale şi creative locuri şi moduri în lumea aceasta. Există într-o biblie nou testamentală în sertarul dintr-un hotel din Portugalia. Există într-o carcasă de cd-uri pe un cd dintr-o sală de curs. Există în tren pe icoane şi pe breloguri de chei. Există în bibliile din maşini şi în căştile liceenilor care vin de acasă. Există în ziare. Există în bisericile care se înalţă către cer cu cea mai mare splendoare şi linişte.
Oamenii încă mai cred, ba mai mult, singura cale de a ieşi din acest impas e să crezi în Dumnezeu. Doar că nu ştiu sau poate chiar nu pot să aibe ochiul deschis să îi vadă frumuseţea şi să creadă cu adevărat.
Cum să zici că Dumnezeu a murit? Mi se pare cea mai mare aberaţie şi nu voi putea niciodată susţine un aşa om care crede că Dumnezeu a murit.
Cum să zici că Dumnezeu ne-a lăsat să ne facem de cap? Mi se pare o stupiditate să crezi acest lucru, ba să îl mai şi ai ca şi reper de moralitate? Jenant.
E grav oameni buni. E de rău. Mergem înspre tot mai rău şi ne afundăm uşor în acest noroi care la suprafaţă pare finetti, dar nici măcar nu miroase a ciocolată, are un gust amar şi prea sărat. Ajungem să avem candidaţi la preşedinţie care au repere de moralitate soţia, patriarhul şi un artist. Unde mai sunt adevăratele repere de moralitate? Ce mai înseamnă reper de moralitate? Iarăşi mă leg de politică, dar mi se pare o mare prostie să pui în faţa ta nişte aşa zise “repere de moralitate”.
Am citit într-un post de acest mic comentariu iar când am auzit că d-l Antonescu a zis de artist “Chiar dacă mai spune trăsnăi, chiar dacă nu se tunde cum trebuie, Tudor Chirilă”. Deci evaluăm omul după ce spune şi cum se tunde, grav. Atunci votăm pe cine se îmbracă mai bine?
Dacă aţi fi întrebaţi care ar fi reperul vostrul de moralitate, pe cine aţi alege?
Eu unul personal pe Caleb. Sunt impresionat total de actul lui de curaj, de entuziasmul şi de puterea lui. E tipul acela care vede întotdeauna partea plină a paharului şi nu uită promisiunea lui Dumnezeu.
Nu sunt atras de politică şi mai ales nu sunt tipul acela care poate discuta prea mult de politică, cine ce a făcut, cine ce a promis. Nici la ştiri când mă uit nu sunt foarte interesat de promisiuni sau ce s-a mai întâmplat, noroc că mai am prieteni care sunt interesaţi de politică şi mă mai aduc la zi cu ce se întâmplă dar astăzi am fost curios de campania acestor doi candidaţi: Mircea Geoană şi Crin Antonescu.
Aseară am văzut la ştiri disputa celor 3 candidaţi la preşedinţie(Au uitat de Oprescu…) iar din toată discuţia pe care am văzut-o aşa pe sărite mi s-a părut că Antonescu are o aliură mai prezentabilă decât ceilalţi doi oponenţi ai lui, dar era cam prea direct şi ataca prea dur sub centura lui Geoană şi Băsescu. În schimb în Geoană am observat o mai mare diplomaţie decât în Antonescu şi Băsescu. Iar în Traian Băsescu am văzut populaţia româniei care dansează la nunţi şi beau pălincă şi le place prezenţa femeilor frumoase.
Acum am stat puţin şi am studiat campania lor electorală, (more…)
“Ai progresat în ultimul timp foarte mult şi sunt mândru de asta. Dar acest lucru mă vei auzi doar o singură dată. Nu te voi lăuda pentru ce ai făcut bine, te voi critica pentru ce ai făcut greşit şi pentru ce nu ştii sau nu poţi face. Dacă stau să îţi spun ce ai făcut bine, e doar pierdere de timp şi timp nu mai este, timpul trece pe lângă noi. Trebuie să muncim eficient. Îţi voi spune de acum înainte ceea ce văd eu la tine că e greşit şi nu trebuie să o pui la suflet sau să crezi că am ceva personal cu tine, deloc, ci doar văd în tine potenţial şi doar aşa se poate şlefui diamantul dacă iei bucăţi din el, dacă îl munceşti şi îl doare. Tot ceea ce tu vei face bine îţi vei da seama că e bine şi vei ţine de acele lucruri dar tot ce e greşit îţi voi reaminti de fiecare dată când e greşit şi tu trebuie să îl corectezi. Capu sus.”
Profesorii mei de la facultate tot timpul au 2 întrebări: “de ce faceţi ceea ce faceţi?” şi “v-a plăcut?”.
Pe drum către casă stăteam şi mă gândeam că atunci când începem un lucru deobicei nu ştim de ce îl începem, adică pur şi simplu să cunoaştem cu adevărat motivaţia clară şi reală, deja să ne vedem împliniţi, să ne vedem pe viitor.
Ca atunci când un student se apucă de facultate să aibe o motivaţie clară şi sigură. Dar mai am încă o prostie mare care mă măcina azi, să te apuci de facultate doar pentru că îţi zic părinţii. Facultăţile precum relaţiile internaţionale, sau ştiinţele economice sau medicina îţi vor aduce bani. Dar oare asta e singura motivaţie pentru a începe o facultate? Banii. De ce să nu faci o facultate pentru că îţi place? Dacă îţi place filozofia, atunci du-te şi fă-o. Dacă îţi place teatrul, apucă-te de teatru. Dacă îţi place muzica, ce te opreşte? Cred că lor le este uşor să gândească aşa pentru copii lor, dar câţi dintre ei când se trezesc cu o plăcere pentru locul de muncă ce îl au acum.
Sunt de părere că atunci când vrei să începi ceva în viaţă, te gândeşti tu personal la tine şi să îţi pui următoarele întrebări:
De ce vreau să fac asta?
Când mă voi trezi peste 2 ani entuziasmul meu va fi la vel?
Oamenii cred în simboluri. M-am tot gândit la acest lucru zilele trecute şi am vrut să vă împărtăşesc.
Cum să îţi trăieşti viaţa după cum vezi că scrie la semnul tău. Eşti berbec?, Azi vei avea o zi plină de provocări. Eşti fecioară? Azi cineva îţi va spune că te iubesc dar să nu ai încredere. Eşti rac? Azi trebuie să mergi în faţă chiar dacă trebuie să mergi cu spatele? Şi am putea discuta mult şi bine. Mie unul mi se pare patetic să îţi ghidezi viaţa după horoscopurile astea. Ba chiar hilar când văd la B1TV că o doamnă vorbeşte 3 ore despre aceste semne, ca să vezi că sunt oameni care o şi ascultă.
Apoi azi am văzut la cineva care mi-a povestit că în tramvai s-a uitat o femeie în vârstă urât la ea, dar noroc că are aţa aceea roşie ca să nu o deoache. Şi aţa roşie era legată la picior. Adică dacă ai ceva roşu pe tine nu eşti deocheat. Iar atunci când eşti deocheat te doare capul, burta şi nu te simţi bine. Deci nici asta nu am înţeles.
Cum să îţi ghidezi viaţa după aceste mici lucruri banale care nu au nici un rost, ci pur şi simplu să fie acolo ca să îţi liniştească sufletul şi pe tine. Mie unul mi se pare nişte lucruri care nu fac nimic bine, dar cum e versetul acela, toate îţi sunt îngăduite dar nu toate îţi sunt de folos. Aşa că fiecare cu credinţa şi sufletul lui, nu?
De ce să ne îngrijorăm cu lucrurile pe care oricum nu le putem controla? Am citit şi pe blogul lui Monciu şi într-un fel mi-a accentuat acest lucru.
Nu are nici un rost să îţi baţi capul cu lucrurile pe care tu nu le poţi controla, de fapt tu nici un lucru nu poţi controla. Singurul care are un control suprem este Dumnezeu, tu tot ce trebuie să faci este să mergi mai departe şi să te încrezi totalmente în el.
Îmi place Caleb mult de tot, când chiar dacă a dat de oamenii cei mari el tot a continuat să meargă mai departe, ba chiar să se ridice şi să vrea să lupte, nu s-a îngrijorat. De ce? Pentru că Dumnezeu are o promisiune…El va fi cu ai Lui copii şi îngrijorarea nu mai are nici un loc.
Deja de vreo 2 săptămâni am început să îmi creez un obicei care îmi place. De fiecare dată când merg la facultate sau vin de la facultate, vin cu tramvaiul şi îmi place momentul când stau cu căştile în urechi şi mă uit pe geam. E un sentiment plăcut.Pur şi simplu muzica pe care o ascult e a mea, sunt în lumea mea înconjurat de alţi străini cu griji. Dacă anul trecut pe vremea asta călătoream în oraş cu maşina şi ascultam muzica mea, acum călătoresc cu tramvaie şi autobuse şi tot am muzica mea. Lucrurile se schimbă, nu?
Nu credeam că îmi va plăcea să călătoresc cu mijloacele de tranport în comun, unde este înghesuială, multă lume care vorbeşte şi se mai trezeşte una să vorbească mai tare la telefon iar altul care să îţi sufle în ceafă.
Dar uite, am ajuns să îmi placă lucruri care în trecut aş fi renunţat să apelez la ele.
